- Bonul: clientul poate cere oricând un document care să arate cel puțin articolul, prețul și data achiziției (Ley 7/1996, articolul 11.3). Bonul de casă este o factură simplificată, care poate fi dată în loc de factura completă până la 400 de euro cu TVA inclus și, în comerțul cu amănuntul, până la 3.000 de euro (Real Decreto 1619/2012, articolul 4). Dacă clientul este o firmă și trebuie să deducă TVA-ul, va cere o factură cu datele lui.
- Numerar: operațiunile de 1.000 de euro sau mai mult nu pot fi plătite în numerar când una dintre părți este o întreprindere sau un profesionist (10.000 de euro dacă plătitorul este o persoană fizică fără rezidență fiscală în Spania). Pentru calcul, plățile aceleiași operațiuni se adună chiar dacă sunt fracționate (Ley 7/2012, articolul 7).
- Card și telefon: clientul introduce singur PIN-ul sau apropie singur cardul; nu cere niciodată PIN-ul și nu îl nota.
- Numărarea casei (arqueo): la deschidere și la închidere, numără numerarul, compară-l cu ce arată casa de marcat și notează eventualele diferențe conform procedurii magazinului tău. Cursul de casier îl explică pas cu pas.
Greșeli care costă scump
- Să dai restul înainte de a pune deoparte bancnota clientului: ține bancnota la vedere până termini, ca să nu apară o discuție dacă a fost de 20 sau de 50.
- Să încasezi un preț diferit de cel de pe etichetă: clientul poate cere ce anunță magazinul (TRLGDCU, articolul 61.2; modulul 5).
Sursa: Ley 7/2012, artículo 7: limitarea plăților în numerar (text consolidat, în spaniolă), Articolul 7 · Real Decreto 1619/2012, Reglamento de facturación (regulamentul de facturare; text consolidat, în spaniolă), Articolul 4 · Ley 7/1996, de Ordenación del Comercio Minorista (Legea comerțului cu amănuntul; text consolidat, în spaniolă), Articolul 11.3